Mi-e greu să vorbesc despre blana naturală pentru că mă macină un conflict interior intre faptul că-mi plac hainele de blană și relativa inutilitate a uciderii animalelor... dar să nu fim fățarnice, mâncăm carne dar n-am auzit pe nimeni să plângă de mila porcului sau a găinii.
În mintea mea blănurile se împart în ”de lux” și ”de consum”.
O blană de lux trebuie să fie: moale, ușoară, pufoasă, călduroasă și rezistentă în timp.Toate aceste caracteristici depind de animalul de pe care a fost belită (nu m-am putut abține) blana și de modul de prelucrare.
Animalele care dau blănuri prețioase (și legale, căci cele care provin de la animale pe cale de dispariție sunt prohibite) sunt: vizonul, nurca, astrahanul (care-i un miel) și vulpea argintie.
Vizonul (Mustela vison) - crește, în mod natural, în America de Nord, e un animal acvatic, carnivor. Blana de iarnă (cea care ar trebui să se folosească la hainele de blană) e închisă la culoare, aproape neagră, cu subpărul dens, fin și parul lucios, aproape negru spre vârf. Vizonul de crescătorie e ceva mai mic decât cel sălbatic, are blana mai subțire și prin hibridizare cu nurca europeană au apărut mutații ale culorii blănii. A fost introdus în Europa la inceputul secolului 20 în ”ferme de blană” unele exemplare evadând și înmulțindu-se în tările nordice și fosta URSS. A fost introdus tot cu scop de exploatare și în America de Sud. E considerat o specie invazivă căci s-a inmulțit fără măsură în detrimentul speciilor locale. Haina de vizon e o investiție și se lasă moștenire căci e extrem de rezistentă - acesta este și motivul pentru care hainele din blană valoroasă au, în general, un croi clasic. Cele mai cele haine de vizon negru poartă eticheta Blackglama, toate au un număr de serie care poate fi verificat pe site-ul lor iar eticheta are elemente de securitate care sunt vizibile în lumină ultravioletă.
Nurca europeană (Mustela lutreola) - nurca rusească, cea sălbatică e pe cale de dispariție, toate blănurile care se comercializează în zilele noastre provin din crescătorii. E mai mică decât vizonul, cu blana ceva mai subțire si mai deschisă la culoare.
Deși e cea mai întâlnită confuzie, vă asigur că oricine a pipăit o blană de vizon va ști să o deosebească de cea de nurcă. Vizonul e mai plin, mai lucios, nurca e mai... diafană.
Există deosebiri mari și între blana masculului și a femelei. Femela e mai pufoasă, are pielea mai subțire (haina e mai ușoară) din ea se fac haine de lux, de seară, de fițe și e mai scumpă. Masculul e mai lucios, parul e puțin mai țepos, haina de blană e mai grea, mai de iarnă dar costă mai puțin.
Personal prefer blana de mascul (vaaaai, mama lui de dublu înțeles), mi se pare mai bogată.
Vânzătorii de blănuțe improvizați confundă, etimologic probabil, nutria cu nurca. Nutria e un rozător acvatic, de talie măricică, cu părul lung, lucios și destul de țepos. Hainele de nutrie sunt groase, grele, potrivite iernilor de la Miercurea Ciuc. Blana nutriei poate fi de orice culoare, cea mai răspândită e cea din poză iar cea mai apreciată e cea neagră.
Astrahanul - karakul e o specie de oaie domestică originară din Asia Centrală. Blănița subțirică și crețulie pe care o știm sub numele de astrahan provine de pe mielul acestei specii. Cu cât mai tânăr mielul, cu atât mai scumpă blana, se ”punctează” cât de strânși și de mici sunt cârlionții blănii.
Din seria ”cât de nemernici putem fi” cea mai prețioasă blană de astrahan e cea a mielului nenăscut care se obține sacrificând oaia cu miel cu tot cu 14-15 zile înainte de naștere. Astrahanul a fost foarte la modă la începutul secolului 20, cu o revenire plină de controverse prin 2000. Haina de astrahan nu e doar prețioasă ci și pretențioasă, deși am văzut scurtă de astrahan gri (brumăriu) purtată cu blugi și era chiar șic.
Vulpea argintie - este o mutație genetică a vulpii comune, blana este neagră cu vârfurile albe. Cu cât contrastul e mai mare (negrul intens și albul luminos) cu atât blana e mai prețioasă. Blana de vulpe e mai sensibila, așa că hainele nu durează decenii ca cele de vizon - nici nu costă cât ele.
Vulpea polară (Alopex lagopus) - este o specie de animale carnivore din familia canide care trăiesc în regiunile polare de tundră. Culoarea vulpilor diferă după anotimp, vara având culoarea blănii neagră
pe spate și picioarele fiind de culoare brună, pe când iarna, culoarea
de camumflaj albă, alb-cenușie.
Blana e foarte deasă și permite vulpilor să supraviețuiască chiar și la -80 grade Celsius. Ca și cele din vulpe argintie, hainele din vulpe polară suferă de ”piele subțire” - d-aia n-o să vedeți haina de vulpe cambrată ci doar modele lărguțe, cloș. O haină strâmtă se întinde pe omoplați când te miști, tensionând astfel pielea și dezastru-i gata.
Mai sunt o sumedenie de blănuri considerate prețioase: jder, chinchilla, dihor, hermelină, cîinele enot, marmota alpină și lista-i lungă dar mi-am propus să termin articolul azi :-)
Blănurile de consum sunt furnizate de: oaie, capră, iepure, altă listă lungă, dar vreau să lămurim doar câteva aspecte:
Mouton dore: oaie aurită, în traducere exactă, e o blană de... oaie, tunsă egal și vopsită maro-auriu. Cum cu moda nu te pui, există ”oaie aurită” neagră, albastră și-n general toate culorile curcubeului. E o blană rezzistentă la intemperii dar groasă și destul de grea, nu degeaba i se mai zice și ourson (ursuleț) - că d-aia o vând unii sub denumirea blană de urs.
Iepure: blăniță subțirică, de-un sezon, două cel mult. Năpârlește grav și se crapă la subsuori. Nu costă mult și se găsește în toate culorile și croielile.
Capră: pe vremea răposatului devenise o manie blana din capră de Mongolia, o blană ”mai din popor”, grea în draci dar călduroasă ca o șubă.
Nah că era să uit un alt animăluț iubit de mamele noastre: bizamul, un șobolănel bejuliu, marea fiță fiind haina lungă din ”spinări” de purtat la nunți, prin antagonism cu aia scurtă din ”burți”, mai deschisă la culoare, de purtat ”în vizită”.
Nu ne-a scăpat nici câinele enot, un lupușor mai mic și cu blana doar o idee mai fină decât a vărului mai mare.
Recapitulând: animalele care trăiesc în zone reci sunt adaptate la frig și dau blană bună, călduroasă și ușoară. Animalele acvatice care trăiesc în zone reci au o blană și mai și. Phiii, bine c-am zis asta că mi-am amintit de blana de focă: linsă și lucioasă, subțire și ușoară, perfect izolator termic, scumpă-n draci și rară.
Trecem la prelucrare și-ncepem cu tăbăcirea.
N-o s-o lungesc prea tare: o blană bine tăbăcită e flexibila, nu foșnește și nu miroase a animalul donator și nici a altceva.
Blănurile se croiesc din panouri mari obținute prin înnădirea pieilor. Cu cât pieile sunt mai mari, cu atât numărul de cusături este mai mic și haina mai rezistentă și mai ușoară. Hainele din petece, fie ele și de la animale prețioase sunt grele și se rup ușor. Evident că industria nu lasă să se piardă nicio scamă, dar nici noi nu trebuie să ne lăsăm păcălite, decât un vizon din scame, mai bine o vulpe cinstită. Ca să nu mai zic de hainele făcute din labe, care-s mai mult ață și cusătură decât blană.
Blana tunsă cu laser e o găselniță recentă bazată pe faptul că cel care ține de cald e subpărul, nu părul. Hainele astfel obținute pierd din dramatismul blănii și devin mai moderne și mai ”purtabile” dar sunt la fel de călduroase.
Blana de pe spate e mai bună decât blana de pe burtă dintr-un motiv evident: animalul stă cu spinarea în frig și cu burta ascunsă.
Blana de animal sălbatic e mai buna decât aia de crescătorie, căci în regim de crescătorie animalele sunt îngrămădite, stau la căldură (măcar că-și țin de cald una alteia) și n-au motiv să-și crească blana deasă.
Și clar blana vintage de calitate și aleasă cu grijă e mai bună decât una nouă din te-miri-ce.
Am ajuns astfel la ”cum aleg o blană vintage” sau SH - deși nu-i totuna.
Dacă vrei să faci o afacere și să nu iei o țeapă, asigură-te că ești un bun cunoscător al blănurilor (sau informează-te până devii unul)... ce vând ăștia pe net... te doare mintea... urși, pisici, iepuri din nuș ce continent, nurci din bizam și alte trăznăi.
Apoi alege-ți tipul de blană care îți place și crezi că ți se potrivește și pune-te pe căutat. Nu te arunca la chilipir că de obicei îs țepe și nici la anunțuri care n-au poze multe și clare. Despre dimensiuni am vorbit în alt articol, tot ce-am spus acolo e valabil și la blănuri.
Când te întâlnești cu aleasa, fă-i un control de calitate astfel:
- caut-o de rupturi unde se prinde mâneca de spate și la axilă - acolo-s punctele de maximă tensiune. Dacă are gaică de atârnat în cuier, vezi daca nu cumva e desprins gulerul. Astfel de defecte por fi reparate de blănar... dar blănarii-s tot mai rari și dacă nu cunoști unul, nu-ți face de lucru.
- vezi să nu fie blana tocită la manșete, la intrarea în buzunare, la guler
- joacă-te cu ea în mâini: trebuie să fie flexibilă și să nu foșnească
- mângâi-o ușor în răspăr șie evaluează cantitatea de păr rămasă pe mână, teoretic n-ar trebui să fie nici un fir
- miroase-o, dacă e curată și bine întreținută nu miroase a nimic, dacă miroase a orice (fie și a parfum) n-o lua
- verifică-i căptușeala de uzură și rupturi, dacă are vreo descusătură (asta se repară cel mai ușor dar e motiv de negociere), profită de ea și uită-te înăuntru ca să vezi cum arată dosul blănii.
Dacă tocmai ai devenit fericita posesoare a unei haine de blană te felicit, mâine o să vorbim despre întreținerea ei.
