Disclaimer

Acest blog (cel putin partea de "texte si povesti") nu este pentru mironosite caci limbajul folosit e unul slobod, limba romana fiind bogata in expresii colorate pe care le folosesc cu mult drag.
Daca nu puteti trece peste forma ca sa ajungeti la continut si daca delicatii dumneavoastra neuroni nu au mai venit in contact cu astfel de orori, abtineti-va de la a-l citi, nu e obligatoriu!
Multumesc :-)

miercuri, 30 octombrie 2013

Blana naturala - un subiect delicat

Mi-e greu să vorbesc despre blana naturală pentru că mă macină un conflict interior intre faptul că-mi plac hainele de blană și relativa inutilitate a uciderii animalelor... dar să nu fim fățarnice, mâncăm carne dar n-am auzit pe nimeni să plângă de mila porcului sau a găinii.

În mintea mea blănurile se împart în ”de lux” și ”de consum”.

O blană de lux trebuie să fie: moale, ușoară, pufoasă, călduroasă și rezistentă în timp.Toate aceste caracteristici depind de animalul de pe care a fost belită (nu m-am putut abține) blana și de modul de prelucrare.
Animalele care dau blănuri prețioase (și legale, căci cele care provin de la animale pe cale de dispariție sunt prohibite) sunt: vizonul, nurca, astrahanul (care-i un miel) și vulpea argintie.

Vizonul (Mustela vison) - crește, în mod natural, în America de Nord, e un animal acvatic, carnivor. Blana de iarnă (cea care ar trebui să se folosească la hainele de blană) e închisă la culoare, aproape neagră, cu subpărul dens, fin și parul lucios, aproape negru spre vârf. Vizonul de crescătorie e ceva mai mic decât cel sălbatic, are blana mai subțire și prin hibridizare cu nurca europeană au apărut mutații ale culorii blănii. A fost introdus în Europa la inceputul secolului 20 în ”ferme de blană” unele exemplare evadând și înmulțindu-se în tările nordice și fosta URSS. A fost introdus tot cu scop de exploatare și în America de Sud. E considerat o specie invazivă căci s-a inmulțit fără măsură în detrimentul speciilor locale. Haina de vizon e o investiție și se lasă moștenire căci e extrem de rezistentă - acesta este și motivul pentru care hainele din blană valoroasă au, în general, un croi clasic. Cele mai cele haine de vizon negru poartă eticheta Blackglama, toate au un număr de serie care poate fi verificat pe site-ul lor iar eticheta are elemente de securitate care sunt vizibile în lumină ultravioletă.



Nurca europeană (Mustela lutreola) - nurca rusească, cea sălbatică e pe cale de dispariție, toate blănurile care se comercializează în zilele noastre provin din crescătorii. E mai mică decât vizonul, cu blana ceva mai subțire si mai deschisă la culoare.


Răspunzând cererii, producătorii de blănuri au încurajat și înmulțit mutațiile de culoare ca să nu mai zic că au recurs și la vopsit, însă iată mai jos principalele varietăți de culoare ale nurcii:



Deși e cea mai întâlnită confuzie, vă asigur că oricine a pipăit o blană de vizon va ști să o deosebească de cea de nurcă. Vizonul e mai plin, mai lucios, nurca e mai... diafană.

Există deosebiri mari și între blana masculului și a femelei. Femela e mai pufoasă, are pielea mai subțire (haina e mai ușoară) din ea se fac haine de lux, de seară, de fițe și e mai scumpă. Masculul e mai lucios, parul e puțin mai țepos, haina de blană e mai grea, mai de iarnă dar costă mai puțin.
Personal prefer blana de mascul (vaaaai, mama lui de dublu înțeles), mi se pare mai bogată.

Vânzătorii de blănuțe improvizați confundă, etimologic probabil, nutria cu nurca. Nutria e un rozător acvatic, de talie măricică, cu părul lung, lucios și destul de țepos. Hainele de nutrie sunt groase, grele, potrivite iernilor de la Miercurea Ciuc. Blana nutriei poate fi de orice culoare, cea mai răspândită e cea din poză iar cea mai apreciată e cea neagră.

Astrahanul - karakul e o specie de oaie domestică originară din Asia Centrală. Blănița subțirică și crețulie pe care o știm sub numele de astrahan provine de pe mielul acestei specii. Cu cât mai tânăr mielul, cu atât mai scumpă blana, se ”punctează” cât de strânși și de mici sunt cârlionții blănii. 

Din seria ”cât de nemernici putem fi” cea mai prețioasă blană de astrahan e cea a mielului nenăscut care se obține sacrificând oaia cu miel cu tot cu 14-15 zile înainte de naștere. Astrahanul a fost foarte la modă la începutul secolului 20, cu o revenire plină de controverse prin 2000. Haina de astrahan nu e doar prețioasă ci și pretențioasă, deși am văzut scurtă de astrahan gri (brumăriu) purtată cu blugi și era chiar șic.

Vulpea argintie - este o mutație genetică a vulpii comune, blana este neagră cu vârfurile albe. Cu cât contrastul e mai mare (negrul intens și albul luminos) cu atât blana e mai prețioasă. Blana de vulpe e mai sensibila, așa că hainele nu durează decenii ca cele de vizon - nici nu costă cât ele.

Vulpea polară (Alopex lagopus) - este o specie de animale carnivore din familia canide care trăiesc în regiunile polare de tundră. Culoarea vulpilor diferă după anotimp, vara având culoarea blănii neagră pe spate și picioarele fiind de culoare brună, pe când iarna, culoarea de camumflaj albă, alb-cenușie. 


Blana e foarte deasă și permite vulpilor să supraviețuiască chiar și la -80 grade Celsius. Ca și cele din vulpe argintie, hainele din vulpe polară suferă de ”piele subțire” - d-aia n-o să vedeți haina de vulpe cambrată ci doar modele lărguțe, cloș. O haină strâmtă se întinde pe omoplați când te miști, tensionând astfel pielea și dezastru-i gata.

Mai sunt o sumedenie de blănuri considerate prețioase: jder, chinchilla, dihor, hermelină, cîinele enot, marmota alpină și lista-i lungă dar mi-am propus să termin articolul azi :-)

Blănurile de consum sunt furnizate de: oaie, capră, iepure, altă listă lungă, dar vreau să lămurim doar câteva aspecte:
Mouton dore: oaie aurită, în traducere exactă, e o blană de... oaie, tunsă egal și vopsită maro-auriu. Cum cu moda nu te pui, există ”oaie aurită” neagră, albastră și-n general toate culorile curcubeului. E o blană rezzistentă la intemperii dar groasă și destul de grea, nu degeaba i se mai zice și ourson (ursuleț) - că d-aia o vând unii sub denumirea blană de urs.

Iepure: blăniță subțirică, de-un sezon, două cel mult. Năpârlește grav și se crapă la subsuori. Nu costă mult și se găsește în toate culorile și croielile.

Capră: pe vremea răposatului devenise o manie blana din capră de Mongolia, o blană ”mai din popor”, grea în draci dar călduroasă ca o șubă.

Nah că era să uit un alt animăluț iubit de mamele noastre: bizamul, un șobolănel bejuliu, marea fiță fiind haina lungă din ”spinări” de purtat la nunți, prin antagonism cu aia scurtă din ”burți”, mai deschisă la culoare, de purtat ”în vizită”.
Nu ne-a scăpat nici câinele enot, un lupușor mai mic și cu blana doar o idee mai fină decât a vărului mai mare.

Recapitulând: animalele care trăiesc în zone reci sunt adaptate la frig și dau blană bună, călduroasă și ușoară. Animalele acvatice care trăiesc în zone reci au o blană și mai și. Phiii, bine c-am zis asta că mi-am amintit de blana de focă: linsă și lucioasă, subțire și ușoară, perfect izolator termic, scumpă-n draci și rară.

Trecem la prelucrare și-ncepem cu tăbăcirea. 
N-o s-o lungesc prea tare: o blană bine tăbăcită e flexibila, nu foșnește și nu miroase a animalul donator și nici a altceva.

Blănurile se croiesc din panouri mari obținute prin înnădirea pieilor. Cu cât pieile sunt mai mari, cu atât numărul de cusături este mai mic și haina mai rezistentă și mai ușoară. Hainele din petece, fie ele și de la animale prețioase sunt grele și se rup ușor. Evident că industria nu lasă să se piardă nicio scamă, dar nici noi nu trebuie să ne lăsăm păcălite, decât un vizon din scame, mai bine o vulpe cinstită. Ca să nu mai zic de hainele făcute din labe, care-s mai mult ață și cusătură decât blană.
Blana tunsă cu laser e o găselniță recentă bazată pe faptul că cel care ține de cald e subpărul, nu părul. Hainele astfel obținute pierd din dramatismul blănii și devin mai moderne și mai ”purtabile” dar sunt la fel de călduroase.

Blana de pe spate e mai bună decât blana de pe burtă dintr-un motiv evident: animalul stă cu spinarea în frig și cu burta ascunsă.

Blana de animal sălbatic e mai buna decât aia de crescătorie, căci în regim de crescătorie animalele sunt îngrămădite, stau la căldură (măcar că-și țin de cald una alteia) și n-au motiv să-și crească blana deasă.

Și clar blana vintage de calitate și aleasă cu grijă e mai bună decât una nouă din te-miri-ce.

Am ajuns astfel la ”cum aleg o blană vintage” sau SH - deși nu-i totuna.

Dacă vrei să faci o afacere și să nu iei o țeapă, asigură-te că ești un bun cunoscător al blănurilor (sau informează-te până devii unul)... ce vând ăștia pe net... te doare mintea... urși, pisici, iepuri din nuș ce continent, nurci din bizam și alte trăznăi.

Apoi alege-ți tipul de blană care îți place și crezi că ți se potrivește și pune-te pe căutat. Nu te arunca la chilipir că de obicei îs țepe și nici la anunțuri care n-au poze multe și clare. Despre dimensiuni am vorbit în alt articol, tot ce-am spus acolo e valabil și la blănuri.

Când te întâlnești cu aleasa, fă-i un control de calitate astfel:
- caut-o de rupturi unde se prinde mâneca de spate și la axilă - acolo-s punctele de maximă tensiune. Dacă are gaică de atârnat în cuier, vezi daca nu cumva e desprins gulerul. Astfel de defecte por fi reparate de blănar... dar blănarii-s tot mai rari și dacă nu cunoști unul, nu-ți face de lucru.
- vezi să nu fie blana tocită la manșete, la intrarea în buzunare, la guler
- joacă-te cu ea în mâini: trebuie să fie flexibilă și să nu foșnească
- mângâi-o ușor în răspăr șie evaluează cantitatea de păr rămasă pe mână, teoretic n-ar trebui să fie nici un fir
- miroase-o, dacă e curată și bine întreținută nu miroase a nimic, dacă miroase a orice (fie și a parfum) n-o lua
- verifică-i căptușeala de uzură și rupturi, dacă are vreo descusătură (asta se repară cel mai ușor dar e motiv de negociere), profită de ea și uită-te înăuntru ca să vezi cum arată dosul blănii.

Dacă tocmai ai devenit fericita posesoare a unei haine de blană te felicit, mâine o să vorbim despre întreținerea ei.


VANDUR - CASUAL CORNER - 100% casmir, pulover roll, antracit COD 11108






Cashmere my love

Am două rafturi pline. Toate culorile, toate grosimile, toate lucrăturile... toate felurile. Dacă-mi stingi lumina le identific pipăindu-le și nu greșesc niciodată (ba mint, am două pe care le mai incurc între ele, o să aflați imediat de ce) .
Zice-se că dacă ai îmbrăcat odată o haină de cașmir nicio altă lână n-o să te mai satisfacă și așa e (spre disperarea soțului meu și falimentul bugetului personal) dar să trecem la treabă că povestea-i lungă.

Am spus deja că provine de la capra de Cașmir. 
Există 11 subspecii de capre al căror subpăr îndeplinește condițiile pentru a putea fi numit cașmir. 
Odată cu scurtarea zilei (la venirea toamnei) sub părul lung, de vară, căprițelor le crește un puf moale și subțirel menit să le apere de frig. 
Acest subpăr se recoltează o singură dată pe an, primăvara când începe în mod natural procesul de năpârlire, prin pieptanare. Numai în Iran, Afghanistan, New Zealand și Australia caprele se tund și de aceea cașmirul care provine din aceste zone are un procent mai mare de păr și este considerat de calitate inferioară.
De la o capră se recolteaza cam 200 de grame (echivalentul unui pulover de damă mărimea S).
După ce a fost recoltată, blana (hai s-o numim așa) se spală iar subpărul fin și moale se separă de părul aspru și de impurități (fire de iarbă, scaieți... nah, ca-n vârful muntelui). Acum este gata pentru vopsit și transformat în fire.

Calitatea cașmirului e dată de caracteristicile intrinseci ale firului (grosime, lungime) precum si de procedeele industriale la care este supus.
Ca să poată fi etichetată ”100% cașmir” o lână trebuie să indeplinească urmatoarele condiții:
- să provină de la capre din specia Capra hircus laniger
- diametrul mediu al fibrelor să nu depășească 19 microni
- să nu conțină mai mult de 3% (procente din greutate) fibre care depășesc 30 microni
- diferența dintre cel mai gros fir și cel mai subțire să nu fie mai mare de 24%

Un cașmir de calitate superioară are un diametru mediu intre 11 si 14 microni, fire lungi si ondulate/ crețe. Cașmirul cu fire mai scurte se înnobilează prin amestecarea cu mătase al cărei fir lung ”leagă” firicelele de cașmir astfel încât să poată fi prelucrate industrial. Cașmirul cu fire mai drepte se combină cu lână tot pentru susținere.
Eh, abia acum începe distracția: vopsitul și torsul firului.
Cel mai fin și moale cașmir este cel nevopsit, urmează culorile deschise, iar cele închise sunt cele mai ”aspre” - cu cât culoarea e mai intensă cu atât înseamnă că în fibră a intrat mai multă vopsea care i-a alterat caracteristicile.

Cu cât firul e mai răsucit, cu atât va face mai puțin peeling (scame) dar va fi mai țeapăn, cu cât firul e mai ”lejer” cu atât va fi mai pufos dar predispus la scămoșare. Marile filaturi specializate în cașmir, folosesc fibre standardizate, egale calitativ pe care le pot prelucra în mod optim obținând fire moi, care totuși nu fac peeling. Firele sunt tratate cu diverse produse astfel încât să alunece ușor prin acele mașinilor de tricotat (e un fel de ceară care ”lustruiește” firul lipind ”pufii” între ei), de aceea odată tricotate cașmiroasele au nevoie de un tratament special.
* Nu mică mi-a fost mirarea când am primit de la una dintre fetele mele dragi o bluzică albă pe gât care în mod clar nu trecuse prin etapa spălării industriale căci era destul de nepufoasă și cam transparentă... i-am tras o clătire cu silicon și a înflorit.

La calitatea produsului final contribuie mult și ”împletitura”, tricotul adicătelea căci raportul dintre grosimea firului si desimea țesăturii poate să facă o bluză să stea în picioare de țeapănă sau să ”curgă” pe lângă corp ca o mătase. Din rațiuni comerciale (să ne amintim câtă lână dă o capră intr-un an) producătorii favorizează tricoturile de finețea 12 sau chiar 14, adică cele subțiri (mașina de tricotat are 12-14 ace pe inch). Tricotul de finețea 8 sau 5 (cu ochiurile mari, groase, 8-5 ace pe inch) pe cât de luxos, pufos, călduros pe atât de rar este din pricina faptului că intră mult material și costurile de producție, reflectate în preț sunt foarte mari.

Nu e de neglijat nici finisajul final, adică spălarea bluzelor ”brute” care se face cu balsamuri speciale care conțin silicon. Prețul acestor produse de finisare merge de la 35 euro pe kilogram, până la 120 euro pe kilogram.

Acum sper că ne-am mai lămurit că nu tot ce zboară se mănâncă, respectiv că nu tot cașmirul e la fel.

Odată cu ”democratizarea” cașmirului au apărut o sumedenie de ”prelucrători” fără prea mare experiență și fără scrupule astfel că ajungem la ce vă spuneam la începutul articolului: deși, teoretic, din același material, puloverele mele din cașmir pot fi deosebite pipăindu-le... iar cele două pe care le confund sunt aceeași marcă, aceeași culoare, diferă doar înălțimea gulerului.

Presupunând că avem pe-acasă niște pulovere de cașmir, vă propun să ne ocupăm puțin de întreținere.
Începem cu coșmarul oricărei purtătoare de fire prețioase: peelingul, biluțele de lână inestetice care se adună cu predilecție prin zonele de contact (între maneci si flancuri, pe coatele prea mult frecate de birou, pe ”cocoașă” - acolo unde eticheta de pe dosul sacoului întâlnește fața bluzei.
Peelingul NU e absolut necesar, nu e un blestem care ne urmărește ci doar o consecință a purtării ”nesăbuite”, deci:
- o bluză de cașmir se poartă maxim 8-10 ore după care se spală. Nu se lasă în coșul de rufe până la calendele grecești, nu se vâră în dulap pentru a fi refolosită, SE SPALĂ:
- se spală în mașina de spălat, programul pentru lână, cu apă rece și cu detergent lichid special pentru lână. NU se pune balsam.
- se scutură energic ca să se relaxeze cutele de la centrifugă și apoi se ”dă forma” - asta e mai greu de explicat da-ncerc - tricotul e elastic atât pe lung cât și pe lat astfel că putem manipula (trăgând de el). El se poate lungi (dar se va îngusta) sau se poate lăți (dar se va scurta) așa că trebuie să avem grijă să-l punem la uscat într-o formă cât mai apropiată de cea originală. Ultraortodocșii cașmirului zic că puloverul ar trebui măsurat înainte de spălare și adus la dimensiunile inițiale înainte de a fi pus la uscat... io zic să nu exagerăm.
- se usucă departe de orice sursă de căldură (calorifer, sobă, etc), pe un suport care nu face burtă - adică nu sfoara de rufe ci un stender care are sârmele tensionate și mai groase în diametru. NU se prinde cu clești de rufe. NU se usucă pe umeraș
- dacă toate condițiile au fost respectate nu e nevoie să fie călcat, dacă totuși l-ați uitat la uscat până când a facut dungă pe burtă, e suficient un puf de abur. NU puneți talpa fierului de călcat pe cașmir niciodată, se turtește și-și pierde toată pufoșenia.
- personal nu recomand spălarea la mână, cașmirul adună foarte multă apă și tentația de a-l stoarce răsucindu-l e mult prea mare

Oricât de pretențios, cașmirul e totuși iertător și majoritatea greșelilor de întreținere pot fi remediate la primul spălat, numai una e fatală: împâslirea.
Împâslirea se produce atunci când cașmirul (și orice lână în general) e spălat la o temperatură prea mare sau pe un program prea energic. Un pulover de cașmir împâslit e: - foarte pufos la suprafață dar țeapăn în țesătură (stă în picioare), mai mic cu 2-3 numere decât înainte și mai poate fi folosit doar ca o foarte selectă cârpă de praf.

Două vorbe despre amestecuri, cu precizarea că dacă-mi mai aduc aminte câte ceva o să tot editez postarea, nu pentru că-s senilă ci pentru că așa cum zice diplomata de Angi, am multe griji... yeah, right!!!

Când cașmirul e amestecat cu altceva, în general, s-a mers ”la recuperare” adică nu se putea folosi în forma 100% (că avea firul prea scurt și nu se putea toarce, că avea firul prea drept și nu stătea răsucit) sau s-a mers ”la economie”. Când procentul de cașmir e mic (sub 30%) înseamnă că s-a folosit la înnobilarea fibrei principale.
- 85% mătase, 15% cașmir - e un material de vară, cade bine, arată bine (dar nu-i cașmir)
- 55% cașmir, 45% mătase - în general e nici cal, nici măgar, însă unele (nu toate) sunt chiar reușite
- 95% cașmir, 5% altceva - e clar că producătorul a vrut să ”dea în preturi” concurând în mintea nepriceputului cu 100% cașmir, că ce mi-e 95, ce mi-e 100... dacă lâna nu e merinos, acest artificiu lovește grav în finețea produsului
- orice cu 5-10% cașmir - producătorul vrea să ne scoată ochii, dacă prin orice-ul ăla se află și fibre sintetice o să facă peeling cât buricul degetului

În concluzie: mai bine dai un ban în plus și cumperi un articol de la un producător renumit care te ține o viață în brațe, decât să cumperi un-fel-de-cașmir marca Neica Nimeni și să te simți în el ca-n lâna de oaie (no offence pentru oaie că-și are și ea rostul ei).