Disclaimer

Acest blog (cel putin partea de "texte si povesti") nu este pentru mironosite caci limbajul folosit e unul slobod, limba romana fiind bogata in expresii colorate pe care le folosesc cu mult drag.
Daca nu puteti trece peste forma ca sa ajungeti la continut si daca delicatii dumneavoastra neuroni nu au mai venit in contact cu astfel de orori, abtineti-va de la a-l citi, nu e obligatoriu!
Multumesc :-)

joi, 31 octombrie 2013

Trucuri pentru silueta

Am mancat ca porcu' tot weekendul si luni dimineata oglinda ma arata in forma de carnat, ce-i de facut?
Dieta si sportul sunt solutii pe termen lung, eu (si voi... sa nu ne dam dupa visin) am (aveti) nevoie de o solutie imediata.
Nu-mi mai ramane decat sa folosesc iluziile optice in favoarea mea altfel risc sa raman ursuza toata ziua spre diperarea celor care au ghinionul sa dea ochii cu mine.

Varianta 1 - silueta clepsidra:
Bluza larguta pe corp si stransa in talie, fusta clos, incaltari cu toc - aceasta tinuta, cu mult material, are marele avantaj de a ascunde burtile si colaceii, e foarte feminina si comod de purtat.
Varianta 2 - triunghiul cu baza in sus:
In partea de sus, bluza culoare neutra, nu foarte stransa pe corp, lungime pana la jumatatea soldului, pe deasupra o jacheta cu pernite (umeri), fluffy, de culoare deschisa. In partea de jos pantaloni de culoare inchisa skinny sau colanti si din nou incaltari cu toc.
PARANTEZA: ii tot dau cu incaltarile cu toc, stiu ca in afara de platforme nu-s cine stie ce comode, dar crede-ma ca e mai bine sa te doara talpile de la tocuri decat sa te doara mintea de la gandul ca esti grasa. In plus arati cu 7-10 cm mai inalta - ceea ce inseamna ca si greutatea ta ideala ar fi alta la inaltimea aia... pe scurt daca nu te poti subtia, macar inalta-te.
personal as fi optat pentru niste pantaloni mai lungi
Varianta 3: puloverul prietenului
Speculeaza acelasi efect optic ca si varianta 2, respectiv exagereaza partea de sus ca sa faca partea de jos sa para mai mica prin comparatie. Puloverele barbatesti au alte dimensiuni, un S barbatesc e cat un sac pe langa un S de dama si cu cat haina e mai "departata" de corp, cu atat mai greu e sa vezi cat e animalu' dinauntru. Daca in partea de jos pantalonii sunt stramti, poti presupune ca toata fiinta e subtirica. Incepand de anul acesta, ajuta mult tendinta puloverelor "base scatola".
acelasi comentariu: daca n-ai picioarele pana-n gat nu purta nadragi deasupra gleznei
Varianta 4: baga-mi-as...
... bluza in pantaloni, da' numai un pic. Mare truc dom'le, simplu, ieftin (chiar mokka) si de efect. Vorbim tot de o bluza larga (camasa, tricou, ce-o fi) pe care in loc s-o lasam sa atarne fara forma, o bagam in pantaloni (nu merge la fusta, e caraghios) in fata, doar un pic. Face instant abdomenul sa para plat, nu ma intrebati de ce, faceti proba ca nu costa nimic.
in sfarsit una careia nu i-au ramas pantalonii scurti :-P
Ce sa nu-ti lipseasca din garderoba ca sa poti infrunta zilele de dupa ospat:
- pantaloni (blugi) skinny, din material rigid (exclus elastic) cu o marime mai mari decat de obicei pentru ca nu vrei sa arati ca un caltabos curmat pe la incheieturi
asa nu! si cea mai slaba fiinta arata aiurea cand seamana cu un carnat sugrumat.

asa da!

- Bluza larguta (nu cat cearceafu' dar lejera pe corp) - materialul sa fie moale, sa cada frumos. O bluza de genul asta daca e rigida te face sa arati cat Casa Poporului.
- Incaltarile cu toc - ca e cui, platforma, orice, numai sa-ti adauge 10 cm la inaltime.Hai sa facem un calcul: eu am 1.68 si 58 kile, adica un Indice de Masa Corporala de 20,55 (normal dupa criteriile lor, rotunjor dupa ale mele). Imi pun tocuri, ma fac de 1.78 si, dupa o "porceala" de weekend 60 kile, IMC 18.94... pai? Arata muuuult mai bine :-)))))
- Accesorii extravagante, colorate - distrag atentia privitorului de la burtoaca rotunjoara si poponetul pufos.

Acestea fiind zise, va urez sa fiti in armonie cu oglinda!